Centrul de Zi "Aripi spre Viitor"
La Mitocu Dragomirnei s-a inaugurat ieri, după două luni de muncă intensă, Centrul de zi „Aripi spre viitor”, de serviciile căruia vor beneficia zece persoane cu handicap, cu vârste peste 18 ani, de la Complexul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Costâna-Mitoc, dar şi din comunitate.
Construirea Centrului de zi de la Dragomirna a fost posibilă, după cum ne-a spus şeful Complexului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică şi Locuinţă Maxim Protejată Costâna-Mitocul Dragomirnei, Marius Boghian, pe baza unui proiect finanţat de Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, cofinanţator fiind Fundaţia de Caritate şi Întrajutorare „Ana”.
Valoarea totală a proiectului este de 382.486 lei, contribuţia proprie a Fundaţiei „Ana” fiind de 35.000 de lei. Manager proiect este ing. ec. Marius Boghian, asistent manager ec. Vasile Domsa, preşedinte Fundaţia „Ana” - Nelu Todireanu, toţi trei fiind prezenţi ieri la lansarea noului centru de zi.
Responsabilii proiectului au promis că nu se vor opri aici şi vor continua colaborarea în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii şi dezvoltării reţelei serviciilor comunitare prin asigurarea de sprijin familial pentru persoanele adulte cu handicap.
Al doilea proiect în colaborare cu Fundaţia „Ana”
Scopul acestui proiect constă în dezvoltarea reţelei serviciilor comunitare şi asigurarea serviciilor de sprijin familial pentru persoanele adulte cu handicap şi asigurarea exercitării depline şi egale a tuturor drepturilor persoanelor cu dizabilităţi prin înfiinţarea unui serviciu social la nivel local, pentru creşterea gradului de recuperare, formare, educare, integrare şi implicare socială.
Noul centru cuprinde un cabinet de consiliere, o cameră de recuperare şi relaxare, o cameră unde se vor desfăşura activităţi ce vizează dezvoltarea de abilităţi şi folosirea potenţialului latent.
„Aripi spre viitor” este al doilea proiect pe care Fundaţia „Ana” îl implementeaza în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Suceava.
„La sfârşitul anului trecut am depus, împreună cu Direcţia de Asistenţă Socială Suceava, proiectul de înfiinţare a patru ateliere protejate, la Costâna, proiect care a fost un succes. Sperăm ca şi acest proiect pe care-l derulăm împreună să se bucure de acelaşi succes şi sperăm să nu ne oprim aici cu colaborarea”, a declarat Nelu Todireanu.
Program artistic cu beneficiarii centrului
În centrul de zi de la Mitocu Dragomirnei, beneficiarii vor avea un program de la ora 9:00 la ora 15:30, după care vor reveni la Complexul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Costâna-Mitoc sau în familie, dacă sunt din comunitate.
Beneficiarii centrului, printre care Vasile Sasu, Cornel Pascu, Georgeta Şcheuleac, Ilie Pîrju, Enola Balaban, Geanina Tartaciuc, au pregătit pentru momentul de inaugurare un program cu obiceiuri de iarnă, în timp ce tânărul Florin Hreceniuc, în vârstă de 33 de ani, sub îndrumarea instructorului de ergoterapie (de la Centrul Costâna), Anicuţa Căşvăneanu, ne-a arătat cum se fac lumânările.
Într-una din camerele centrului – atelier de ergoterapie - bolnavii confecţionează lumânări, dar şi colaje, obiecte din lut, împletituri, felicitări, obiecte ornamentale pentru sărbătorile de iarnă. Magazinul „Muzica” Suceava a donat ieri Centrului de zi o chitară, pentru ca beneficiarii să poată învăţa să cânte la un instrument şi să le fie mai uşor când organizează spectacole.
După ce preotul Ioan Bilauca (Parohia Mitoc II) a făcut o slujbă de sfinţire a Centrului de zi, o parte dintre beneficiari au susţinut un moment artistic, iar alţii au confecţionat lumânări.
Anul 2009
Saptamana Europeana a Tineretului edit...
Centru de zi pentru persoanele cu hand...
Campania de ajutorare Sprijin pentru s...
"ÎNFIINŢAREA DE ATELIERE PROTEJAT...
"SI TU POTI FI ALATURI DE NOI"...
Festivalul de teatru pentru tineret si...
Vara asta vine odata cu Ziua Copilului...
De 2 ori mai tanar de 2 mai - Ziua Tin...
Oportunitati pentru reintegrare...
O raza de speranta pentru Oana si Ervi...
Anul 2008
Oferta de petrecere a timpului liber p...
Bobocii "numarati" cu bucurie intr-o...
Concursuri cu premii si sute de cadour...
"Interculturalitate gastronomică"...
Festivalul de Teatru "Bucovina" ş...
Tot ce are mai frumos sufletul ucraine...
Manual de prietenie, tradus în ruse...
Cupa Interetnică, a V-a ediţ...
De Dragobete, iubim româneşte...
Fundaţia ANA lansează o "pro...
La Cupa Crai nou" atletismul sucevean...
Anul 2007
Daruri pentru copiii nevoiaşi, of...
Hara a cântat la Topurile "Monitorul 2...
5000 de cadouri împărţite în...
Moş Crăciun, la deschiderea ...
A IV-a ediţie a Top Continental...
"Noaptea cea mai lungă" cu forma&...
Cele mai importante matrice ale Bucovi...
Unitatea în diversitate caracteristi...
Douγ actriţe şi o sutγ de posibili act...
Saptamana Europeana a Tineretului 2007...
Festivalul de Film scurt si Fotografie...
Fundaţia de Caritate şi Într...
Ro-mania şi DOr au făcut B...
Aproape 1.000 de copiii, prezenţi...
Spectacol şi sute de cadouri pent...
Peste 50 de copii au primit daruri din...
Spectacol incendiar de Ziua Europei...
"Copiii lui Paţaichin surpriza...
Prima ediţie a Festivalului de Te...
Biliard între Poliţie şi Pre...
De Dragobete, să iubim române#...
Anul 2006
Elevii suceveni luptă pentru Euro...
Suceava model de convieţuire in...
Kin-ball, sportul care a făcut fu...
"Suceviţa 400 sub sceptrul Movile...
Sute de copii suceveni şi-au serb...
Fundaţia de Caritate şi Într...
La Suceviţa Din nou sub semnul M...
În perioada 30 octombrie-5 noiembrie, ...
Fotbal şi baschet la Săpt...
Pentru prima dată, Glasul de toa...
Diplome acordate de Fundatia Ana pe 20...
5.000 de cadouri vor fi împrţite ...
Vineri a fost inaugurat orăş...
Peste 2.500 de cadouri împărţ...
Anul 2005
Vara asta vine odata cu ziua copilu...
Ada Milea, de meserie bezmetician...
Mii de suceveni au primit cadou de ...
Spectacolul de caritate "Campionii ...
Gabriel Bucevschi a strîns banii ne...
O seară în marea familie bucov...
Municipiul Suceava, capitala sportu...
Tinerii suceveni şi ucraineni ...
Prima ediţie a Tîrgului Comuni...
În perioada 3-4 septembrie,"Tîrgul ...
Zilele Sucevei au debutat ieri în p...
Tinerii români şi ucraineni în...
Expoziţie de caricatură a...
Sute de copii au cîntat şi au ...
Cei mai cei" la prima ediţie ...
Anul 2004
Peste 1,2 miliarde de lei donate fa...
Bucovina spatiu intercultural...
Trei organizatii de tineret din Suc...
Weekend încărcat cu competi...
De Sfîntul Nicolae", La Caminul de...
De Sfîntul Nicolae", la Caminul de...
Mos Nicolae a venit la copiii inter...
Mos Craciun a oferit cadouri copiil...
Sute de copii au cîntat şi au...
Anul 2003
Mos Craciun a venit în toate cele tr...
Mosul a bucurat si copiii din satul ...