suceava


prima pagina › 2010 › 15 familii nevoiase, ajutate de Shopping City Suceava si Fundatia ANA

 

 

 

15 familii nevoiase, ajutate de Shopping City Suceava si Fundatia ANA


Stiri

Sarbatorile de Pasti sunt mai frumoase anul acesta pentru 15 familii nevoiase din judetul Suceava, dupa ce toate alimentele necesare unei mese de Paste imbelsugate le-au fost oferite cadou de Shopping City Suceava si Fundatia ANA. Mai mult, unei familii cu multi copii si o situatie materiala precara i-a fost oferit un cadou care se va dovedi de mare ajutor o masina de spalat.

Astfel a fost continuata seria actiunilor umanitare initiate anul trecut, cand Shopping City Suceava si Fundatia ANA au organizat o campanie de strangere de fonduri pentru familiile nevoiase si ajutorarea acestora cu prilejul Sarbatorilor de Pasti.









In lunile ianuarie, februarie si martie, persoanele aflate la cumparaturi in Shopping City Suceava au contribuit la aceasta actiune prin achizitionarea de carti postale de la voluntarii Fundatiei ANA, dar si prin donatii.

Din fondurile acumulate s-au cumparat bunuri ce au fost distribuite miercuri, 31 martie 2010, de catre Mircea Petrariu, directorul centrului comercial Shopping City Suceava, impreuna cu Nelu Todireanu, presedintele Fundatiei ANA.

De cadourile oferite cu ocazia sarbatorilor de Pasti s-au bucurat 15 familii din Suceava, Zvoristea, Udesti, Todiresti si Stroiesti, care au primit ulei, zahar, faina, orez, carne si preparate din carne, suc, dulciuri si cozonaci, precum si o masina de spalat.

 

dot